marți, 10 februarie 2009

BALTAGUL

BALTAGUL


-DEMONSTRAŢIE-


Romanul este opera epică bazată pe naraţiunea îmbinată cu dialogul şi naraţiunea care dezvoltă conflicte sociale şi sufleteşti, politice sau istorice plasate în timp şi spaţiu. Faptele narative se organizează în jurul unei intrigi importante şi a mai multor intrigi secundare. Romanul cultivă personajul excepţional complex, atent individualizat. Izvorul de inspiraţie poate fi o întâmplare reală, prelucrarea unui mit sau unui simbol. Se impune prin forţa dramatică a acţiunii desfăşurate conform momentelor subiectului şi prin multitudinea personajelor, a episoadelor şi a motivelor literare incluse în naraţiune.
Romanul “Baltagul” de M. Sadoveanu, capodoperă a literaturii române şi universale, este mai ales o monografie a satului moldovenesc tradiţional de munte şi a unei străvechi civilizaţii de păstori. Conflictul principal este acelaşi din “Mioriţa”, dar aici nevasta celui dispărut, după o lungă şi tensionată căutare, îi descoperă şi îi pedepseşte pe ucigaşi după legea nescrisă a pământului. Ea restabileşte astfel echilibrul şi ordinea unei lumi care se mai conduce încă după “legea cea veche”. Din punct de vedere tematic şi în privinţa construcţiei epice, ”Baltagul” se poate înscrie în categorii diverse: roman social, monografic, poliţist, al iubirii sau mitic.
Acţiunea este formată dintr-un mare număr de episoade, iar textul este structurat de către autor în 16 capitole, fără titluri, numerotate cu cifre romane. Spaţiul de desfăşurare a întâmplărilor este foarte larg, iar itinerariul căutărilor este întortocheat, labirintic. Temporal, începe toamna, odată cu dispariţia lui Nechifor Lipan şi se încheie primăvara, când Vitoria îi pedepseşte pe ucigaşi şi îndeplineşte ritualul înmormântării. Prezentul narativ se împleteşte cu trecutul prin tehnica retrospectivei, iar realitatea se armonizează cu mitul într-o compoziţie epică de o uimitoare ţesătură simbolică.
Ca în orice naraţiune clasică, întâmplările sunt relatate în ordinea momentelor subiectului, derulându-se gradat către punctul culminant şi deznodământ.
Expoziţiunea surprinde gospodăria familiei Lipan din Măgura Tarcăului şi pe Vitoria, nevasta lui Nechifor Lipan, neliniştită de întârzierea oierului plecat la Dorna să negustorească turma. Ea înţelege treptat că lui Nechifor i-a fost hărăzit să moară.
Intriga o reprezintă hotărârea muntencei de a căuta osemintele celui dispărut şi de a pedepsi ucigaşii. Împreună cu fiul ei Gheorghiţă, femeia traversează ţinutul Dornelor, refăcând metaforic, simbolic, dar şi în chip real drumul parcurs de Nechifor Lipan.
Desfăurarea acţiunii se alcătuieşte dintr-o suită de episoade epice, care surprind o diversitate de evenimente sociale, tradiţionale: botezul, nunta, înmormântarea. Apare o amplă galerie de personaje episodice şi figurante: păstori, negustori, hangii, funcţionari, meşteşugari, preoţi.
Punctul culminant se conturează în momentul descoperirii rămăşiţelor pământeşti ale oierului ucis aflate într-o râpă pe lângă Sabasa.
Deznodământul îl surprinde pe Gheorghiţă lovind cu baltagul pe Calistrat Bogza, ucigaşul părintelui său, venit împreună cu celălalt asasin, Ilie Cuţui, la praznicul de înmormântare al celui disparut.
Personajele principale sunt personalităţi bine individualizate şi atent caracterizate. Vitoria Lipan întruneşte calităţile fundamentale ale omului simplu, educat în spiritul tradiţiei arhaice, al cultului pentru adevăr şi dreptate. În miezul acţiunii trepidante a romanului se evidenţiază caracterul acesteia: calmul, iscusinţa, chibzuinţa, curajul, energia, mândria şi tenacitatea.
Asemeni tuturor “locuitorilor de sub brad” este şi Nechifor, marele absent al romanului, dar cu rol foarte important în naraţiune. Prin tehnica evocării şi prin retrospectivă, el este mereu prezent în prim-plan.
Între personajele secundare se remarcă Gheorghiţă, adolescentul care parcurge aspre probe de iniţiere şi care se maturizează odată cu evenimentele povestite.
Modul principal de expunere în roman este naraţiunea, care se împleteşte cu dialogul şi cu ample secvenţe descriptive ale ţinuturilor parcurse de Vitoria. În ţesătura epică se inserează o mulţime de motive literare memorabile: motivul labirintului, al întrebării, al visului, al aşteptării şi al răzbunării.
Naratorul relatează obiectiv întâmplările, la persoana a III-a singular. El pare să fie omniscient şi omniprezent, realizând, în ipostaza de personaj imaginar care povesteşte în locul scriitorului, relaţia autor - cititor.
Opera este scrisă într-o limbă literară expresivă, rapsodică şi lirică, solemnă şi gravă, realizând astfel atmosfera de baladă şi de legendă.
În concluzie, prin toate aceste trăsături specifice, ”Baltagul” se înscrie între naraţiunile clasice de inspiraţie folclorică, mioritică, mitico-simbolică, de o incontestabilă valoare artistică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu