Deşteaptă-te, române

Deşteaptă­-te, române
( argumentare-imn)


Imnul este specia genului liric, în versuri, în care se preamăresc patria, eroii, evenimentele de importanţă naţională şi ale cărui versuri sunt puse, de obicei, pe muzică.
Opera literară Deşteaptă-te, române este scrisă de Andrei Mureşanu, cunoscut poet paşoptist. Iniţial, poezia se intitula Un răsunet şi a fost imnul revoluţiei de la 1848, titlul schimbându-se ulterior, când s-a şi pus pe melodia lui Anton Pann ,cu ocazia Marii Uniri de la 1918.
Fiind un imn naţional, este o expresie a unităţii de gândire şi voinţă a unui popor, devenind o operă simbolică, repetabilă în momente solemne.
Fiind o operă lirică, imnul transmite gândurile, sentimentele şi ideile în mod direct, prin confesiunea eului liric şi prin intermediul figurilor de stil.
Titlul operei transmite un îndemn hotărât la luptă împotriva tiraniei şi a tuturor duşmanilor ţării, prin prezenţa verbului la imperativ, urmat de un substantiv în vocativ.
Prima strofă reia titlul poeziei, întărind astfel ideea de deşteptare a naţiunii, îndemnându-i la eliberare naţională, la luptă pentru o soartă mai bună pe toţi românii: ”Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/ În care te-adânciră barbarii de tirani!”.
Şi în strofa a doua, îndemnul la croirea unui destin mai bun reapare, întărit de argumentul mândriei date de faima strămoşilor poporului: ”Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume,/ Triumfător în lupte, un nume de Traian./”
Următoarele strofe prezintă vitejia românilor de pretutindeni şi de toate vârstele: ”Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii.” Invocaţia retorică: ”Priviţi, măreţe umbre...” readuce în conştiinţa neamului personalităţi istorice precum „Mihai, Ştefan, Corvine”, simboluri ale celor trei provincii româneşti. Ideea unirii celor trei principate este sugerată de versurile ”Dar noi, pătrunşi la suflet de sânta libertate,/ Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!”. Strofele următoare creionează metaforic imaginea patriei, ca fiind „o mamă văduvită”, care pretinde de la fiii săi „o mână de ajutor”. Românii jură să nu mai îndure niciodată tirania nimănui, fiindcă au îndurat suficient „iataganul barbarei Semilune”, dar şi despotismul „Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm”.
Ultimele strofe transmit un puternic îndemn de tipul „acum ori niciodată”. Poporul trebuie să se unească-n cuget şi-n simţiri, pentru a face cunoscut în întreaga lume că teritoriul ţării este furat prin intrigi politice. De aceea, toţi trebuie să dea dovadă de sacrificiul suprem: ”Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!”. Însufleţiţi de ideea libertăţii şi cu convingerea că „oastea e creştină”, curajul românilor va aduce eliberarea şi unitatea naţională. Trăsăturile definitorii ale naţiunii sunt curajul, setea de libertate şi demnitate naţională, spiritul de sacrificiu, dragostea de neam şi ţară.
De-a lungul celor unsprezece strofe, poezia este străbătută de un ton solemn, retoric, sugerând datoria românilor faţă de propria ţară.
Deoarece poezia transmite, în mod direct, gândurile, sentimentele şi ideile autorului prin intermediul eului liric şi al figurilor de stil, conţinând un îndemn imperativ la lupta pentru eliberare şi unitate naţională, putem concluziona că opera Deşteaptă­-te, române este o operă lirică şi implicit un imn.