duminică, 15 februarie 2009

Două loturi

Două loturi
- demonstraţie -


Nuvela este specia literară epică, în proză, cu un singur fir narativ, urmărind un conflict unic, iar personajele – nu prea numeroase – sunt caracterizate succint, în funcţie de contribuţia lor la desfăşurarea acţiunii.
În nuvelă, accentul este pus mai puţin pe acţiune şi mai mult pe definirea personajului. Nuvela este de întindere mai mare decât povestirea şi mai scurtă decât romanul.
Nuvela „Două Loturi” de I.L Caragiale are un singur fir epic, ce relatează drama omului obişnuit, al cărui destin este situat la limita dintre comic şi tragic. Conflictul nuvelei este evidenţiat de stările sufleteşti ale lui Lefter Popescu, aflat într-un moment esenţial al vieţii, când şansa i-ar putea schimba anonimatul în care se zbate. În această nuvelă, Caragiale pune accent pe tragedia psihologică a personajului principal, reieşită prin îmbinarea dintre vis şi realitate, zbuciumul lăuntric al eroului fiind construit cu o lucidă ironie.
Subiectul nuvelei prezintă fapte verosimile şi poate fi rezumat simplu. Fiind o operă epică, acţiunea poate fi structurată pe momentele subiectului.
Nuvela începe cu intriga, momentul căutării febrile a biletelor de loterie, de către Lefter Popescu şi consoarta sa, deoarece bărbatul le rătăcise şi timp de trei zile soţii Popescu au răsturnat casa pentru a le căuta.
Episodul următor îl constituie expoziţiunea prin retrospectivă, în care autorul, care este şi narator, explică în mod direct cititorului, la timpul trecut, împrejurările cumpărării acestor bilete. El precizează, totodată, locul desfăşurării acţiunii, în Bucureşti, şi timpul, într-o toamnă, de la începutul secolului al XX – lea. În urmă cu mult timp, d. Popescu, funcţionar mărunt la un minister din Bucureşti, cumpărase două bilete de loterie, cu bani împrumutaţi de la d. căpitan Pandele, din superstiţie.
Desfăşurarea acţiunii începe în momentul în care Lefter îşi aminteşte că biletele erau în jacheta cenuşie, cu care fusese îmbrăcat atunci când le cumpărase. Doamna Popescu dăduse însă haina cu pricina unei chivuţe şi luase pe ea zece farfurii. Enervat la culme, Lefter Popescu, după ce sparge farfuriile, pleacă împreună cu d. căpitan Pandele, comisarul Turtureanu şi doi sergenţi în mahalaua Farfuragiilor, ca să recupereze biletele din jacheta cenuşie. Ţigăncile neagă zgomotos că ar fi găsit vreun bilet, însă Lefter, convins că este minţit, descoase jacheta, dar nici urmă de bilete. Comisarul Turtureanu, cointeresat şi el cu cinci la sută din câştig, le arestează pe cele trei chivuţe, cu intenţia de a le interoga la secţie.
Lefter Popescu este nevoit să se întoarcă la serviciu, întrucât şeful lui, d. Georgescu, îl întâlnise la berărie şi îi reproşase că a absentat de la minister minţind că este bolnav. Căutând nişte acte în sertarul biroului, are parte de o fericire deplină, deoarece găseşte biletele de loterie, aceasta secvenţă constituind punctul culminant. D. Popescu se duce la bancă să depună biletele, dar verificarea numerelor pe listele oficiale ale celor două loterii declanşează drama: fiecare bilet este câştigător pentru cealaltă loterie şi „viceversa!”. Cuprins de o furie fără margini, el devine vânăt de mânie, rosteşte invective la adresa autorităţilor şi face o criză de nervi vecină cu nebunia.
Caragiale imaginează un deznodământ lacrimogen, pe care l-ar fi scris un autor de poveşti siropoase: madam Popescu s-ar afla într-o mănăstire, unde adună cioburi de farfurii, iar d. Popescu ar fi văzut umblând prin Bucureşti, şoptind blajin „viceversa!”. Dar Caragiale nu face parte dintre acei scriitori şi recunoaşte că nu ştie ce s-a mai întâmplat cu familia Popescu.
Personajele nuvelei, nu prea numeroase, sunt caracterizate succint, prin modalităţile specifice lui I. L. Caragiale: sursele comicului şi introspecţia psihologică.
Lefter Popescu, pe numele adevărat Eleutheriu Popescu, este personajul principal din nuvelă, simbolizând pe omul obişnuit, care este predestinat să ducă o viaţă modestă ca slujbaş mărunt şi umil, statut sugerat şi prin comicul de nume: ”Popescu”, atât de banal şi de oarecare şi „Lefter”, ce semnifică destinul său de om fără noroc de bani.
El trăieşte un moment dramatic relevat de situaţia unică, ieşită din comun, aceea de a fi câştigătorul premiului cel mare, cu două bilete de loterie, care declanşează – indirect – toate reacţiile şi stările lui interioare. Nuvela fiind realistă şi psihologică, Lefter Popescu nu este construit ca un personaj cu trăsături caracteriale concrete, precise şi tradiţionale, ci este introspectat psihologic, fapt ce generează şi situaţia tragică din final. La început, eroul este agitat şi obosit psihic, apoi se revigorează brusc, atunci când crede că îşi aduce aminte că a pus biletele în jacheta cenuşie. Devine „crunt”, impulsiv şi violent cu ţigăncile bănuite de furt. Se simte confuz şi deprimat când nu găseşte biletele şi îşi pierde definitiv controlul. Toate aceste stări emoţionale reies din caracterizarea indirectă, prin faptele, acţiunile şi comportamentul personajului.
La berărie, starea depresivă se accentuează în momentul în care citeşte în gazetă ştirea că în şase luni banii vor intra în fondurile loteriilor. Starea sa este redată direct, prin autocaracterizare:”Ţi-ai găsit! Eu şi noroc!”.
Tot zbuciumul interior, pendulând între fericire şi disperare, între bucurie şi deznădejde, duce inevitabil la prăbuşirea psihologică a personajului care nu-şi poate depăşi condiţia umilă şi banală a omului oarecare, sortit să rămână un anonim în lumea asta.
Personajele secundare – căpitanul Pandele şi chivuţele – precum şi cele episodice – doamna Popescu, comisarul Turtureanu şi d. Georgescu – au un rol bine determinat în construirea conflictului şi în reliefarea stărilor sufleteşti ale personajului principal.
Stilul lui Caragiale este şi în această nuvelă inconfundabil şi ilustrat cu măiestria inegalabilă din schiţele, comediile şi tragediile sale. Nuvela „Două loturi” combină elementele comice cu cele tragice, din care reiese, de altfel, şi drama psihologică a personajului.
Reacţiile şi comportamentul personajelor sunt atent observate de Caragiale, printr-o introspecţie psihologică ce dovedeşte o profundă cunoaştere a firii umane.
Tragismul este ilustrat indirect, prin descrierea stărilor lui Lefter Popescu, ce pendulează între speranţa şi deznădejde, de la „sfărâmat de oboseală” la „faţa luminată de raza adevărului”, de la „gânduri peste gânduri îi clocotesc în cap” la liniştea interioară deplină, apoi, în final, când „se face vânăt ca ficatul”.
Doamna Popescu este înspăimântată de eventuala reacţie a soţului şi această stare este descrisă prin enumeraţia de verbe sugestive: ”se turbura, se roşea, se-ngălbenea”...
Comicul este ilustrat mai ales prin numele străzilor şi al personajelor – comicul de nume – prin comicul de situaţii în care sunt puşi eroii, precum şi prin limbajul acestora – comicul de limbaj – sugestiv pentru comicul de caracter.
Nuvela „Două loturi” are valenţe cinematografice, de altfel, a fost şi ecranizată. Această particularitate a prozei lui Caragiale demonstrează talentul său de dramaturg, de creator de viaţă şi de oameni, pătrunzând în sufletul personajelor şi în conştiinţa acestora.
Deoarece este o operă literară epică, de întindere medie, cu acţiunea desfăşurată în timp şi spaţiu, cu un număr relativ mare de personaje, unele dintre ele complexe, „Două loturi” de I. L. Caragiale este o nuvelă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu