Mihai Viteazul - caracterizare

Mihai Viteazul
(caracterizarea personajului)

George Coşbuc este poet, traducător şi publicist transilvănean. Balada “Paşa Hassan” face parte din volumul “Cântece de vitejie”, apărut în 1904.
Mihai Viteazul este personajul principal al acestei balade, pentru că el apare în toate momentele subiectului, personaj pozitiv pentru că poartă un război drept, de apărare a teritoriilor româneşti, un personaj real, viabil, atestat documentelor. El este domnul Ţării Româneşti, prezentat în fruntea oştirii române, în bătălia de la Călugăreni, din anul 1595.
Prin caracterizarea directă făcută de narator, din unghiul de vedere al lui Hassan, Vodă, asemeni lui Zeus, “cu fulgeru-n mână ’’, pedepseşte mulţimea păgână, ’’tăind de pe cai”. Personajul este surprins în mişcare, “aleargă năvală nebună,/ împrăştie singur pe câţi îi adună,/ Cutreieră câmpul tăind de pe cai”. Într-o strofă- hiperbolă sunt prezentate şi alte trăsături ale personajului. Epitetul antepus “sălbaticul” sugerează neînfricarea voievodului şi viteza reacţiilor sale. El poartă armură (“e-n zale şi-n fier”), iar prin aliteraţie (“zalele-i zuruie crunte”) este relevat zgomotul scos de armură. Prin hiperbolă, proporţiile personajului cresc nelimitat, căciula devine o gigantică cupolă, vorba-i devine tunet, iar răsufletul ger. Arma, barda, “îi ajunge la cer”, iar vodă este asemeni unui uriaş (“şi Vodă-i un munte”).
Prin caracterizare indirectă, prin limbaj, rezultă spiritul de sacrificiu al voievodului, el este gata să-şi dea viaţa (“să piară azi unul din noi”) pentru apărarea patriei.
Faptele personajului devin sursa de caracterizare indirectă prin care se încheagă profilul moral. Vitejia şi spiritul de sacrificiu reies din modul în care contraatacă pentru a respinge atacul prin surprindere condus de Mihnea Turcitul. Prin intermediul comparaţiilor, ”ca volbura toamnei / intră-n urdie, ca lupu-ntre oi”, se dezvăluie iureşul contraatacului, dorinţa de a îi alunga cât mai repede pe turci din ţară.
Mihai se-ndreaptă spre Hassan pentru a-l provoca la luptă în doi ca să evite vărsarea de sânge. Hotărârea de a lupta cu Hassan este ilustrată de modul în care îl urmăreşte.
Antiteza este mijlocul de evidenţiere a opoziţiilor dintre cele două personaje. Mihai Viteazul, domnul Ţării Româneşti, poartă un război drept, pentru apărarea teritoriilor strămoşeşti, în timp ce Hassan poartă un război de cucerire a teritoriilor ţării. Mihai Viteazul este în fruntea oştirii române, în timp ce Hassan stă la poala pădurii, departe de luncă. Curajos, domnitorul îl provoacă pe Hassan la lupta-n doi, dar acesta, laş, fuge spre corturile turceşti. Paşa nu are curajul să intre în focul bătăliei, îi porunceşte lui Mihnea Turcitul să atace prin spate, dar voievodul respinge atacul doar cu câţiva oşteni. În timpul cavalcadei, dimensiunile lui Mihai cresc nelimitat, el atinge proporţiile unui uriaş, în timp ce dimensiunile lui Hassan scad într-atât încât devine ridicol.
Numele personajului, ”Viteazul”, relevă trăsătura fundamentală de caracter a acestuia.
Mihai Viteazul este tipul domnitorului patriotic, viteaz, curajos şi gata să-şi dea viaţa pentru ţară.
Naratorul admiră vitejia şi curajul domnitorului muntean şi ironizează laşitatea bietului paşă, care scapă doar cu ajutorul lui Allah şi al spahiilor.
Personajul Mihai Viteazul este un model de curaj, vitejie, spirit de sacrificiu pentru cititor.