O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută
–apartenenţa la specie şi gen -



I. L. Caragiale este considerat întemeietorul momentelor şi schiţei în literatura română, rămânând în literatură ca unul dintre cei mai de seamă dramaturgi prin comediile sale D-ale carnavalului, O noapte furtunoasă , Conu Leonida faţă cu reacţiunea, precum şi O scrisoare pierdută.
Comedia este specia genului dramatic, în care dramaturgul prezintă în mod consecvent situaţii şi personaje comice, care stârnesc râsul. Aparţinând genului dramatic, comedia este creată pentru a fi reprezentată scenic, fiind structurată pe acte, scene, părţi, prezenţa autorului făcându-se observată prin indicaţiile de regie(didascaliile), modul de expunere dominant este dialogul (constituit din schimburi de replici), combinat cu monologul dramatic.
Opera O scrisoare pierdută este structurată în patru acte, în care se surprinde momentul alegerilor, prilej cu care sunt evidenţiate moravurile burgheziei de la sfârşitul secolului trecut.
Acţiunea se desfăşoară în “capitala unui judeţ de munte” (numele localităţii nefiind specificat, situaţia poate fi generalizată), pe fundalul unei agitate campanii electorale.
Expoziţiunea ne prezintă pe Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului, şi pe Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, care citeşte cu glas tare ziarul Răcnetul Carpaţilor, ziar în care este acuzat guvernul că a lăsat unul din cele mai frumoase judeţe ale ţării „în mâinile unui vampir”. Ghiţă imită indignarea lui Tipătescu, uzând totodată şi de ticul sau verbal ”curat caraghioz!” - „curat mişel”, contribuind astfel la realizarea comicului de limbaj.
Ghiţă îi relatează apoi prefectului despre misiunea pe care o avusese în noaptea precedentă, şi anume să spioneze pe adversarul lor politic, pe avocatul Nae Caţavencu. Comicul de limbaj este realizat prin prezentarea situaţiei familiei lui Pristanda de către acesta: ”Famelie mare, renumeraţie mică după buget... dar de! nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget”. Acuzat de prefect că nu a pus toate steagurile, Ghiţă le numără într-un stil aparte, care contribuie la umorul piesei: „...două la prefectură, două la catrindală, două la primărie”, enumeră apoi aceleaşi steaguri, adunând rău.
Intriga este redată de reluarea discuţiei despre misiunea lui Ghiţă, care, în timp ce spionase pe Caţavencu, îl auzise pe acesta spunând că se afla în posesia unui document care îi va face pe cei de la putere să îl voteze în alegerile ce vor urma .
Desfăşurarea acţiunii îl aduce în scenă pe Zaharia Trahanache, preşedintele mai multor comitete şi comisii, care se întorsese de la Caţavencu, agitat în urma discuţiei pe care o avusese cu acesta. Îi povesteşte lui Tipătescu cum Caţavencu îl chemase la el să-i arate o scrisoare de amor‚ ”în toată regula”, pe care i-ar fi scris-o Tipătescu soţiei sale, Zoe Trahanache , un plagiat în concepţia lui Trahanache, care nu este capabil să creadă că soţia l-ar putea înşela cu prietenul său, prefectul.
Caţavencu cere însă în schimbul nepublicării scrisorii susţinerea sa în alegeri în locul candidatului propus de grupul de la putere, şi anume Tache Farfuridi. Din acest moment, între avocatul Nae Caţavencu, liderul grupării tinerilor intelectuali, şi grupul conducerii locale, reprezentat de Zaharia Trahanache şi Ştefan Tipătescu, izbucneşte un conflict iscat de pierderea scrisorii de către Zoe, scrisoare de amor primită de la Tipătescu şi devenită acum obiect de şantaj în mâinile lui Caţavencu. Situaţia pare fără scăpare pentru Zoe, care încearcă să-i facă pe cei doi bărbaţi din viaţa ei să-l voteze pe Caţavencu, pentru a-i apăra onoarea. Farfuridi şi Brânzovenescu acuză puterea de trădare şi vor să trimită la Bucureşti o anonimă, prin care să anunţe trădarea. În cele din urmă, Zoe reuşeşte să-i convingă pe Tipătescu şi Trahanache să îl aleagă pe Caţavencu pe lista candidaţilor. În acelaşi timp este trecut pe lista candidaţilor, din ordinul autorităţilor de la centru, un nume necunoscut: Agamemnon Dandanache, care obţinuse locul tot printr-un şantaj „al unei persoane importante”, şi tot cu o scrisoare de amor.
Punctul culminant este dat de faptul că trebuie anunţat numele candidatului, iar „obiectul de şantaj”este încă în mâinile lui Caţavencu, care ameninţă cu publicarea scrisorii în cazul în care nu va fi ales. Pe de altă parte, Farfuridi îi suspectează de trădare, în timp ce ei au ordine clare în privinţa numelui celui ce va fi ales. Soluţia vine de la poliţaiul Pristanda, care pune la cale un scandal menit să-l anihileze pe Caţavencu. În încăierare, acesta îşi pierde pălăria, în care era ascunsă scrisoarea şi devine din şantajist şantajat, din cauza poliţei semnate de el, ajunsă acum în mâinile lui Trahanache. Scrisoarea de amor trece din nou pe la cetăţeanul turmentat, care o găsise prima dată şi de la care o furase Caţavencu, dar ajunge de această dată la Zoe.
Deznodământul este specific comediei, cu rezolvarea tuturor conflictelor şi împăcarea adversarilor. Caţavencu este nevoit să accepte patronajul lui Zoe şi, pentru împăcare, va organiza petrecerea dată în cinstea alegerii lui Dandanache, ales în unanimitate, ”curat constituţional”, cum spune Pristanda.
Fiind o comedie, autorul recurge la toate tipurile de comic, şi anume comic de limbaj, de nume, de situaţie etc. Comicul de limbaj este realizat prin prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular. Cuvintele (mai ales neologismele) sunt deformate prin pronunţie greşită (“famelie”, “renumeraţie”, “andrisant”, “plebicist”) sau prin etimologie populară (“scrofuloşi”, “capitalişti”). Încălcarea regulilor gramaticale şi a logicii, cum ar fi: polisemia (“ne-am răcit împreună”), contradicţia în termeni (“după lupte seculare care au durat aproape treizeci de ani” sau “12 trecute fix”), asociaţii incompatibile (“Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”), nonsensul (“din două, daţi-mi voie, ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici, pe acolo, şi anume prin punctele esenţiale…”) etc.
Comicul de nume are o mare savoare. Zaharia Trahanache este o „cocă moale”- trahanaua, care, deşi vede scrisoarea incriminatoare, crede că-i plagiat; Ştefan Tipătescu este un tip, dar totodată unul care trece tiptil prin viaţă; Ghiţă Pristanda, un tip slugarnic, obişnuit să execute ceea ce i se comandă; Cuplul Farfuridi - Brânzovenescu reprezintă prostul fudul. Dandanache este dandanaua, fiind mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu.
Comicul de situaţie şi de moravuri surprinde într-un mod excepţional societatea şi moravurile ei prin prisma şantajului, a adulterului sau a reuşitei, pe principiul „scopul scuză mijloacele”.
Îndeplinind toate trăsăturile comediei, respectiv ale genului dramatic, putem spune că piesa O scrisoare pierdută este o comedie şi implicit o operă dramatică.